Fraţii Jderi - Mihail Sadoveanu

Trilogia epică Fraţii Jderi este alcătuită din trei volume: Ucenicia lui Ionuţ, Izvorul Alb şi Oamenii Măriei Sale.

Volumul Ucenicia lui Ionuţ are drept principal motiv narativ „ucenicia” (iniţierea) lui Ionuţ, mezinul comisului Manole Păr-Negru, în tainele armelor, ale vieţii de la curtea domnească şi ale iubirii. Volumul începe prin prezentarea mulţimilor adunate la hramul mânăstirii Neamţ, sărbătoare la care urma să ia parte şi voievodul. Apariţia acestuia în „săgetări de lumină” va aduce o schimbare şi în destinul celui mai mic dintre Jderi: Ionuţ va fi luat la curtea voievodală spre a deveni prietenul şi sfetnicul de taină al lui Alexăndrel – coconul domnesc – şi spre a deprinde împreună cu acesta, meşteşugul armelor şi învăţătura de carte. Paşii celor doi tineri se abat şi prin Ţara de Sus, la Ionăşeni, purtaţi de dragostea pe care aceştia i-o nutresc jupâniţei Nasta. Duşmani ai voievodului, refugiaţi în Lehia uneltesc să-l prindă la Ionăşeni pe Alexandrăl, dar curajul şi vitejia lui Ionuţ îl salvează. O incursiune a tătarilor pune capăt acestei iubiri, căci Nasta este răpită şi vândută apoi turcilor. Însoţit de un slujitor credincios, Ionuţ pleacă în căutarea ei, urmat la scurtă vreme, de ceilalţi Jderi. Totul este zadarnic, deoarece Nasta se aruncase în mare de pe corabia care o ducea „în pământul turcului”. Aceste plan al acţiunii are în centru motivul iubirii pierdute, întregul volum fiind caracterizat de G. Călinescu drept „poemul întâiei dragoste juvenile”. La Timiş, unde hălăduiesc în voie hergheliile domnitorului, hoţi vestiţi pun la cale uciderea lui Catalan – armăsarul alb care-i aducea lui Ştefan numai victori. Graţie vitejieie şi chibzuinţei lui Simion Jder, hoţii sunt împiedicaţi de la această fărădelege.
Moldova lui Ştefan cel Mare trăieşte o epocă de fericire idilică şi uriaş belşug; oamenii ospătează la hanuri sau sub poala pădurii, iar domnul umblă pe la mânăstiri şi prin ţară, binecuvântând norodul. Impresia că această rodnicie a unui pământ necălcat parcă de oameni se situează în timpul mitic, determină un alt motiv al volumului I: motivul vârstei de aur.

Volumul Izvorul Alb este structurat pe câteva evenimente: mai întâi, căsătoria lui Ştefan cu Maria de Mangop; şi, Simion – fiul cel mare al lui Manole şi al doilea comis al domniei se îndrăgosteşte de jupâniţa Maruşca, fiica tăinuită a voievodului. Caracterizat de Călinescu drept „poem al dragostei matrimoniale” acest volum impresionează prin integrarea umanului în mişcarea universală. Sunt câteva evenimente importante evocate de scriitor, şi anume: are loc un cutremur care înspăimântă cetatea şi bântuie o secetă – proiecţii ale mâniei dumnezeieşti abătute peste pământ; voievodul merge la vânătoare într-un loc măreţ şi sălbatic numit Izvorul Alb. Expediţia constituie o călătorie necesară ca o purificare înaintea luptelor cu turcii şi o regresiune în timpul preisotoric. Ştefan urmăreşte un bou alb nu pentru a-l ucide, ci pentru a descoperi chilia unui vechi sihastru care prevestea viitorul.

Volumul Oamenii Măriei sale constituie o ridicare la dimensiuni apoteotice a vitejilor din Ştefan. Marele Voievod îşi alcătuieşte tabără la Vaslui întru înfruntarea oştilor lui Mehmet. Romanul se încheie cu lupta de la Podul Înalt (1475), unde Ştefan obţine o răsunătoare victorie. Aici mor: comisul Manole şi fiul său, Simion, bătrânul Nechifor Căliman şi fiul său, Samoilă – toţi săvârşind jertfa primului Manole, pe care se va ridica însăşi istoria şi eternitatea. În cuibul de la Timiş, un nou Manole (fiul lui Simion) va asigura neistovirea vieţii şi a neamului românesc. Imaginea luptei se încadrează în capitolul al XV-lea intitulat „Genunea pe genune o chiamă” şi constituie momentul de apoteoză al întregii trilogii. Tabolul acestei încleştări este constituit pe două planuri. În planul real, în acea dimineaţă de ianuarie, cea mai mare parte a oştii otomane a fost atrasă într-o mlaştină şi nimicită de grupurile de luptători aflate sub comanda Jderilor. În plan fabulos, ca şi în basme, oastea turcească este comparată cu un balaur al cărui trup este rupt în două de luptătorii moldoveni; aceştia devin parcă imagini multiplicate ale Feţilor-Frumoşi din eposul fabulos. Imaginea bătăliei este dinamică, planul vizual este preponderent, iar termenii arhaici contribuie la culoarea de epocă. În antiteză cu viziunea fabuloasă asupra moldovenilor, duşmanii sunt minimalizaţi, reduşi la ultima expresie a existenţei: „viermele de oameni negri”. Motivele celei de a treia cărţi (al luptei şi al sacrificiului) conferă dimensiuni legendare personajelor. Trăsăturile celui de al treilea volum ar putea fi: viziunea eroică şi legendară asupra faptelor istorice, tenta de fabulos, meditaţia pe tema destinului.