Curentul de idei al Renaşterii din Italia a pătruns târziu în Spania. Cel mai de seamă scriitor al Renaşterii spaniole este, fără îndoială, Miguel de Cervantes (1547-1616). Îmbrăţi
şând de tânăr cariera militară, ia parte la bătălia de la Lepanto, unde îşi pierde un braţ. În drumul de întoarcere spre patrie cade în mâna unor piraţi, care-l duce în Alger unde rămâne captiv cinci ani, până când familia reuşeşte cu mare greutate să-l răscumpere.
Opera sa este foarte vastă, însă dintre operele sale în proză, două se disting mai mult prin valoarea lor: Romanele exemplare şi Don Quijote.
Don Quijote reprezintă una dintre cele mai mari capodopere ale literaturii universale. Conceput în două părţi, romanul este proiectat ca o satiră împotriva cărţilor cavalereşti, cu totul îndepărtate de realitate. Un modest proprietar de pământ, victimă a acestor romane, înnebuneşte şi-şi pune în gând să reînvie „cavaleria rătăcitoare”. Acesta este Don Quiojote, ce-şi ia drept scutier pe Sancho Panza – un biet ţăran analfabet, care spera ca pe această cale să scape de sărăcie – şi porneşte în lume, căutând aventuri menite a îndrepta strâmbătăţile şi a-i salva pe cei asupriţi. Închipuirea sa, influenţată de caracterul nereal al cărţilor cavalereşti, îl face să greşească în toate încercările sale, adică în aşa-zisele sale „aventuri”, care se înşiruie de-a lungul întregului roman. În cele din urmă, un prieten al său, care voia să-l lecuiască, ia chip de cavaler, îl înfrânge într-o luptă şi îi impune, ca preţ al înfrângerii, să se întoarcă în satul său. Planul prietenului reuşeşte, fiindcă, izbit în iluzia lui de faptul că a fost biruit, Don Quijote, înapoiat acasă îşi revine. Este însă prea târziu; pierderea încrederii în sine şi în misiunea lui, pe care i-o dădea nebunia, îi provoacă moartea.
Don Quijote se arată nebun doar în acţiunile sale, legate de obsesia cavaleriei rătăcitoare, însă în cele mai multe din ideile sale, el apare ca un înţelept care dezvoltă cele mai pătrunzătoare observaţii asupra lumii şi rosteşte cugetări deosebit de profunde.
Celălalt personaj, Sancho Panza, modelul desăvârşit al omului din popor, necultivat dar pătruns de realismul vieţii (cu o vorbire pitorească şi hazlie, plină de zicători şi proverbe) rămâne una din cele mai vii ale literaturii universale.
Printre primele romane ale literaturii moderne, Don Quijote nu a putut nici până astăzi să fie întrecut. Mai mult decât oricare din operele sale, el constituie o dovadă a geniului uriaş al lui Cervantes.
Lope de Vega (1562-1633) este cel mai mare dramaturg spaniol şi unul din cei mai fecunzi scriitori ai tuturor timpurilor. A scris două mii două sute de piese de teatru, dintre care s-au păstrat patru sute optzeci. Printre numeroasele sale lucrări dramatice, el ilustrează îndeosebi aşa-numitele comedii de capă şi spadă, în care zugrăveşte moravurile contemporane spaniole, legate în sentimentul onoarei. În rândul unor astfel de piese intră Peribanes şi omandorul de Ocana, Cel mai bun judecător regele şi mai cu seamă Fântâna Turmelor. Prin caracterul democratic al teatrului său, Lope de Vega este precursorul a ceea ce în veacul al XVIII-lea se va numi drama libertăţii.
şând de tânăr cariera militară, ia parte la bătălia de la Lepanto, unde îşi pierde un braţ. În drumul de întoarcere spre patrie cade în mâna unor piraţi, care-l duce în Alger unde rămâne captiv cinci ani, până când familia reuşeşte cu mare greutate să-l răscumpere.Opera sa este foarte vastă, însă dintre operele sale în proză, două se disting mai mult prin valoarea lor: Romanele exemplare şi Don Quijote.
Don Quijote reprezintă una dintre cele mai mari capodopere ale literaturii universale. Conceput în două părţi, romanul este proiectat ca o satiră împotriva cărţilor cavalereşti, cu totul îndepărtate de realitate. Un modest proprietar de pământ, victimă a acestor romane, înnebuneşte şi-şi pune în gând să reînvie „cavaleria rătăcitoare”. Acesta este Don Quiojote, ce-şi ia drept scutier pe Sancho Panza – un biet ţăran analfabet, care spera ca pe această cale să scape de sărăcie – şi porneşte în lume, căutând aventuri menite a îndrepta strâmbătăţile şi a-i salva pe cei asupriţi. Închipuirea sa, influenţată de caracterul nereal al cărţilor cavalereşti, îl face să greşească în toate încercările sale, adică în aşa-zisele sale „aventuri”, care se înşiruie de-a lungul întregului roman. În cele din urmă, un prieten al său, care voia să-l lecuiască, ia chip de cavaler, îl înfrânge într-o luptă şi îi impune, ca preţ al înfrângerii, să se întoarcă în satul său. Planul prietenului reuşeşte, fiindcă, izbit în iluzia lui de faptul că a fost biruit, Don Quijote, înapoiat acasă îşi revine. Este însă prea târziu; pierderea încrederii în sine şi în misiunea lui, pe care i-o dădea nebunia, îi provoacă moartea.
Don Quijote se arată nebun doar în acţiunile sale, legate de obsesia cavaleriei rătăcitoare, însă în cele mai multe din ideile sale, el apare ca un înţelept care dezvoltă cele mai pătrunzătoare observaţii asupra lumii şi rosteşte cugetări deosebit de profunde.
Celălalt personaj, Sancho Panza, modelul desăvârşit al omului din popor, necultivat dar pătruns de realismul vieţii (cu o vorbire pitorească şi hazlie, plină de zicători şi proverbe) rămâne una din cele mai vii ale literaturii universale.
Printre primele romane ale literaturii moderne, Don Quijote nu a putut nici până astăzi să fie întrecut. Mai mult decât oricare din operele sale, el constituie o dovadă a geniului uriaş al lui Cervantes.
Lope de Vega (1562-1633) este cel mai mare dramaturg spaniol şi unul din cei mai fecunzi scriitori ai tuturor timpurilor. A scris două mii două sute de piese de teatru, dintre care s-au păstrat patru sute optzeci. Printre numeroasele sale lucrări dramatice, el ilustrează îndeosebi aşa-numitele comedii de capă şi spadă, în care zugrăveşte moravurile contemporane spaniole, legate în sentimentul onoarei. În rândul unor astfel de piese intră Peribanes şi omandorul de Ocana, Cel mai bun judecător regele şi mai cu seamă Fântâna Turmelor. Prin caracterul democratic al teatrului său, Lope de Vega este precursorul a ceea ce în veacul al XVIII-lea se va numi drama libertăţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.