Maitreyi - M. Eliade

Romanul Maitreyi, apărut în 1933, este romanul cu cel mai mare succes de public al autorului. urmând după Isabel şi apele diavolului, cartea păstrează caracterul de jurnal, de experienţă trăită, dar cu o acţiune mai bine închegată epic şi cu personaje animate de o conştiinţă puternică şi o copleşitoare energie interioară.

Acţiunea este plasată în India, locul studiiloe sale de orientalistică, şi conţine, în esenţă, una din experienţele trîite în casa profesorului Dasgupta. De altfel, Eliade relatează aceste întâmplări în Memorii, precizând punctul de plecare al romanului. Aceste însemnări pun în valoare preocuparea pentru document, pentru faptul autentic, scriitorul propunându-şi să fie cât mai aproape de realitatea trăită. Subiectul romanului se organizează în jurul unui cuplu: Allan – inginer european venit la Calcutta, şi Maitreyi – fiica inginerului Narendra Sen, personalitate locală respectabilă. După o perioadă de spitalizare, Allan este invitat, în perioada convalescenţei, să locuiască în casa inginerului Sen, unde întâlneşte pe Maitreyi, fiica acestuia, o adolescentă de 16 ani. Iniţial, întâlnirea nu anunţă nimic deosebit, iar lui Allan i s epare că părinţii fetei încurajează prietenia lor în vederea unei eventuale căsătorii. Treptat, Maitreyi reuşeşte să-l intereseze şi să-l smulgă din egotismul său. De fiecare dată, Allan descoperă în Maitreyi nu numai o fiinţă cultivată şi remarcată în cercurile culturale ale Bengalului, apropiată de Robi Thakkur (Tagore), dar şi o feminitate de un tulburător exotism. Din acest moment, scriitorul urmăreşte traiectoria capricioasă a evoluţiei sentimentului erotic, de la manifestarea echivocă de la început şi până la dezlănţuirea pătimaşă de care sunt prinşi cei doi îndrăgostiţi. O dată declanşată dragostea, povestirea capătă o curgere delirantă. Allan, derutat de atitudinea îngăduitoare a familiei Sen, este gata să ceară în căsătorie pe Maitreyi, dar ea îi atrage atenţia că un asemenea mariaj nu poate fi acceptat de părinţi.

Povestea acestei iubiri tainice alternează momente de intensă învolburare epică cu scene de o mare frumuseţe lirică. Logodna secretă a celor doi, în natura exotică a Bengalului, are solemnitatea şi incantaţia vechilor poeme indiene. Ceru şi pământul sunt invocate într-un legământ de dragoste ca într-un ritual magic.: „Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupra-mi, căci eu l-am ales...”
Această iubire clandestică este desconspirată inconştient de Chabu, sora mai mică a lui Maitreyi. Tatăl, scandalizat de comportamentul tânărului, îi cere să părăsească locuinţa şi să întrerupă orice legătură cu fiica sa. Acesta pleacă din Calcutta şi se retrage în Himalaya. Calmarea suferinţei erotice, prin retragerea în pustinicie, conferă experienţei trecute o aură de mister. Apariţia lui Jeni Isaac, o sud-africană rătăcită în căutarea absolutului, şi aventura trecătoare cu aceasta atenuează criza, împingând amintirea dragostei trecute din plan concret într-unul mitic (ideatic). Finalul accentuează şi mai mult această distanţare de real, iar imaginea eroinei, care, în încercarea de a se elibera de sub autoritatea familiei, se dă unui vânzător de fructe, capătă o dimensiune tragică.