Publicată în 1969, în volumul: La Ţigănci şi alte povestiri (după ce apăruse la Paris, în 1959), nuvela La Ţigănci a fost caracterizată drept „o capodoperă a fantasticului românesc” (Eugen Simion) şi se încadrează în proza fantastică a lui Mircea Eliade. Acţiunea s epetrece într-un spaţiu aparţinând unei geografii sacre (Bucureştiul de altădată, cu străzi şi beciuri care ascund mistere, ori muntele care este mai aproape de cer). Personajele sunt „indivizi comuni” care „intră fără voia lor în situaţii anormale”.
Tema nuvelei este moartea ca eveniment, dar şi ca mijloc de recuperare a sacrului. Titlul este numele unui spaţiu, având două semnificaţii:
a) În planul profan este un loc famat, despre care vorbesc bărbaţii din tramvai.
b) În planul sacru, este primul stadiu al călătoriei sufletului după moarte, drum care, în unele tradiţii, cuprinde Infernul, Purgatoriul şi Paradisul.
Din însemnările autorului (notate în Jurnal) reiese că intenţia lui a fost revelarea a două lumi paralele existente în universul cotidian. Cu alte cuvinte, există o realitate vizibilă, concretă şi logică (pe care o cunoaştem cu toţii) şi o altă realitate (ascunsă, ilogică, neştiută, cunoscută fragmentar sau deloc de către personaje). Din această concepţie derivă ordonarea acţiunii din La Ţigănci pe două planuri antitetice: profan / sacru, real / fantastic, viaţă / moarte, timp terestru / timp transcendent. În aceeaşi ordine de idei, se înscrie şi structura compoziţională a acestei opere: conform opiniei lui Sorin Alexandrescu, nuvela este alcătuită din opt episoade, marcând un număr simetric de „intrări” şi „ieşiri” din real în ireal. Comentatorul menţionat mai sus observă că aici este vorba de un itinerariu spiritual: Viaţă şi Moarte, Profan şi Sacru, nuvela fiind o alegorie a morţii sau a trecerii spre moarte.
Acţiunea trece prin mai multe etape:
* capitolul I prezintă drumul lui Gavrilescu spre casă, cu tramvaiul;
* capitolele II, III şi IV se petrec în bordeiul ţigăncilor, unde apar cele trei fete şi are loc „visul” profesorului;
* capitolele V, VI şi VII prezintă rătăcirea sufletului prin oraş şi întoarcerea la bordei cu birja-dric;
* capitolul al VIII-lea cuprinde reîntâlnirea cu Hildegard şi plecarea celor doi spre nunta în Paradis.
Viziunea narativă este obiectivă, naratorul fiind omniscient şi omniprezent, iar relatarea se face la persoana a III-a.
Tema nuvelei este moartea ca eveniment, dar şi ca mijloc de recuperare a sacrului. Titlul este numele unui spaţiu, având două semnificaţii:
a) În planul profan este un loc famat, despre care vorbesc bărbaţii din tramvai.
b) În planul sacru, este primul stadiu al călătoriei sufletului după moarte, drum care, în unele tradiţii, cuprinde Infernul, Purgatoriul şi Paradisul.
Din însemnările autorului (notate în Jurnal) reiese că intenţia lui a fost revelarea a două lumi paralele existente în universul cotidian. Cu alte cuvinte, există o realitate vizibilă, concretă şi logică (pe care o cunoaştem cu toţii) şi o altă realitate (ascunsă, ilogică, neştiută, cunoscută fragmentar sau deloc de către personaje). Din această concepţie derivă ordonarea acţiunii din La Ţigănci pe două planuri antitetice: profan / sacru, real / fantastic, viaţă / moarte, timp terestru / timp transcendent. În aceeaşi ordine de idei, se înscrie şi structura compoziţională a acestei opere: conform opiniei lui Sorin Alexandrescu, nuvela este alcătuită din opt episoade, marcând un număr simetric de „intrări” şi „ieşiri” din real în ireal. Comentatorul menţionat mai sus observă că aici este vorba de un itinerariu spiritual: Viaţă şi Moarte, Profan şi Sacru, nuvela fiind o alegorie a morţii sau a trecerii spre moarte.
Acţiunea trece prin mai multe etape:
* capitolul I prezintă drumul lui Gavrilescu spre casă, cu tramvaiul;
* capitolele II, III şi IV se petrec în bordeiul ţigăncilor, unde apar cele trei fete şi are loc „visul” profesorului;
* capitolele V, VI şi VII prezintă rătăcirea sufletului prin oraş şi întoarcerea la bordei cu birja-dric;
* capitolul al VIII-lea cuprinde reîntâlnirea cu Hildegard şi plecarea celor doi spre nunta în Paradis.
Viziunea narativă este obiectivă, naratorul fiind omniscient şi omniprezent, iar relatarea se face la persoana a III-a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.