Patul lui Procust - Camil Petrescu

Patul lui Procust (1933) este cel mai bun roman al lui Camil Petrescu şi una dintre cele mai originale creaţii din proza românească modernă. Fără îndoială, prin amploarea construcţiei epice, prin existenţa mai multor planuri narative şi prin complexitatea personajelor, opera aparţine romanului modern.

Tema romanului este drama omului superior, sortit să fie incompatibil cu lumea, cu iubirea şi cu norocul. Fiecare dintre cele trei personaje care reprezintă omul superior (doamna T., Fred Vasilescu, Ladima) este un inadaptat care nu se poate încadra în „patul procustian” al iubirii sau al societăţii.
Titlul trimite la mitul antic al lui Procust, tâlhar-hangiu din Atica, care punea drumeţii într-un anumit pat, lungindu-i şi scurtându-i după dimensiunile lui. De aici, rezultă că „patul lui Procust” reprezintă un spaţiu al nepotrivirii aducător de suferinţă, dorindu-se uniformizarea oamenilor.
Din punct de vedere compoziţional, romanul este alcătuit pe trei planuri:
* Primul plan se încheagă din cele trei scrisori pe care o anume doamnă T. i le trimite autorului. Această primă parte a cărţii (alcătuită după formula romanului epistolar) reface o parte din viaţa doamnei T., alte momente ale existenţei ei trecute fiind reconstituite „prin incidente de memorie şi asociaţie discontinuă” (cum scria G. Călinescu), în jurnalul lui Fred Vasilescu. Acest plan ar putea fi numit al marilor iubiri nefericite şi nu se rezumă la prima parte a romanului, ci este infuzat şi în celelalte.
* Al doilea plan este cel al eşecurilor existenţiale ale omului superior (reprezentat de Ladima). Cel de al doilea plan al romanului cuprinde acţiunea propriu-zisă relatată în jurnalul lui Fred Vasilescu, intitulat Într-o după-amiază de august. Acum, apar alte două personaje (George Demetru Ladima şi Emilia Răchitaru). Imaginile acestora se constituie din mai multe unghiuri (ca şi când ar fi priviţi în mai multe „oglinzi paralele”), mijloacele pe care autorul le utilizează fiind: scrisorile pe care ziaristul Ladima i le trimisese Emiliei, comentariile acesteia din urmă, amintirile lui Fred Vasilescu (aduse în prezent prin memorie involuntară), decupaje din ziare, confesiuni ale unor martori (Epilog I).
* Al treilea plan este al autorului (devenit personaj), prin numeroasele note de subsol şi prin Epilog II.