vineri, 2 iulie 2010

Fişă de lectură - "Nicu" de Ion Agârbiceanu

Editura: Cartex, 2006

Descrierea operei

Nicu este povestirea autorului despre o familie numeroasă, cea a lui Ion Nistor, care îşi avea casa sărăcăcioasă la marginea uliţei satului. Deşi părinţii şi copiii munceau de dimineaţă până seara, ei erau săraci. Nu aveau pământ, doar o bucată de pământ pe care cultivau porumb, care le ajugea până în postul Paştilor.
Ion Nistor avea nouă copii, toţi băieţi. Primii cinci lucrau împreună cu tatăl lor la câmp de dimineaţă până seara. Ceilalţi patru erau sub zece ani şi stăteau acasă sub îngrijirea mamei lor, Măriuţa. Acesta era tare necăjită că nu avea o fată care să o mai ajute la treburile din gospodărie. Uneori, vecinele ei o necăjeau cu acesta, amintindu-i mereu de durerea ei.
Al şaselea copil era Nicu, care trecuse acum de opt anişori. Acesta văzând truda, munca mamei sale de zi cu zi, i se făcu milă de ea şi începu să o ajute la toate treburile din casă, ca şi cum ar fi fost fată.
La început a ajutat-o la legănatul copiilor mici, pe care îi legăna ca să adoarmă. Apoi a început să aducă apă şi să taie lemne. Tot timpul era gata să-i sară în ajutor mamei sale: „Mă duc eu, mamă!”, era vorba lui zilnică.
Uneori, fraţii lui mai mari râdeau de el, zicându-i că băieţii trebuie să facă treburile bărbaţilor, nu pe cele ale femeilor, însă lui nu-i păsa. Îşi ajuta mama cu dragoste, cu milă şi cu conştiinciozitate.
Măriuţa îl lăuda acum peste tot, la toate vecinele, zicându-le că Nicu e mai bun decât o fată, numindu-l „mâna ei dreaptă”.
Într-o zi l-a găsit cu furca în mână. Şi ataât de bun devenise la tors că făcea ghemele mult mai bune decât însăşi mama lui. Tatăl lui şi fraţii au rămas miraţi că se pricepe la atâtea lucruri, însă nu-i spuseseră nicio vorbă de laudă.
Singura bucurie a lui Nicu era că mama lui era veselă, îl vorbea de bine, şi se străduia să o ajute cât mai mult posibil, în toate treburile gospodăriei.
Povestirea se încheie cu Nicu care văzând rufele lăsate de mama sa pentru a fi spălate, se hotârî să încerce să le cureţe. Astfel, le dădu prin leşia din ciubăr, şi apoi le spălă cu săpun în apă curată. Tot spălând îşi zicea în gând: „săraca mama”.
Venind acasă, mama îl trase de lângă ciubăr, îmbrăţişindu-l şi sărutându-l cu lacrimi în ochi. Nicu nu înţelegea de ce mama lui plângea: „-Ce te doare, mamă?”, la care mama îi răspunse: „Inima! Inima mă doare, Nicule. Dragul meu! Mâna mea dreaptă!”



Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu

Reţineţi: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.