Literatura română neomodernă

Calea spre curentul neomodernist în România a fost deschisă în anul 1941 prin apariţia revistei Albatros condusă de Geo Dumitrescu în care se afirma o nouă direcţie în literatura română. Anul 1943 constituie o nouă etapă în evoluţia fenomenului neomodernist, odată cu înfiinţarea Cercului Literar de la Sibiu. Membrii acestui cerc adresează actul de înfiinţare scris de Ion Negoiţescu şi semnat printre alţii de Victor Ionescu, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Stanca lui Eugen Ionescu, afirmându-şi intenţia de a se întoarce către modernismul interbelic, fără însă a neglija propriile deziderate estetice şi fără a încerca sincronizarea cu spiritul veacului.
După această etapă în istoria poeziei postbelice se disting trei perioade:
Realismul-socialist (proletcultism 1949-1964)
Neomodernismul: anii '60
Postmodernismul: anii '80

Caracteristici ale neomodernismului
Poeţii neomoderni au debutat în jurul anului 1960 şi au intenţionat să redea poeziei atributele firescului şi libertatea alegerii formelor de exprimare. Acest demers a fost posibil în contextul dezgheţării ideologice de la începutul aniilor '60, când autorităţiile manifestă o oarecare toleranţă în privinţa formelor de expresie fără a abandona însă ideea abordării unor teme corespunzătoare ideologiei comuniste.
Poeţi neomodernişti
Primul poet neomodernist poate fi considerat Nicolae Labiş, deşi numai în anumite aspecte ale operei sale poetice. Eugen Simion îl numea pe Labiş buzduganul unei generaţii. Adevăraţii neomodernişti sunt Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Mircea Dinescu, care au reînnodat legătura dintr nou şi tradiţia lirică interbelică. Aceştia încearcă revenirea la metafore subtile şi la imagini insolite, bazate pe un limbaj ambiguu.

Temele cultivate în operele neomoderniste sunt:

- condiţia omului

- forţa logos-ului

- moartea

- iubirea

- nostalgia după optimismul tinereţii

- reflecţia filozofică.

Poeţii neomodernişti adoptă o atitudine ludică, ironică sau chiar parodică. Neomoderniştilor li se adaugă poeţii generaţiei mai vechi, cărora le fusese interzis să publice anterior (Emil Bota, Şt.Aug. Doinaş, Geo Dumitrescu) şi unii poeţi ce renunţă la realismul socialist şi se întorc la adevărata poezie (Maria Banuş, Eugen Jebeleanu, Dan Deşliu).