Poezia italiană - Francesco Petrarca

Francesco Petrarca a fost un scriitor, poet şi umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene. Forma perfectă a sonetelor sale s-a impus şi în afara spaţiului de limbă italiană, influenţând lirica europeană. Prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică şi învăţătura creştină, F. Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reuneşte aceste două ideale. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renaşterii.

Viaţa scriitorului

Francesco Petrarca s-a născut pe

20 iulie 1304 în Incisa, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo. După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franţa, aproape de oraşul Avignon, unde Petracco spera să obţină o slujbă la curtea papală, care îşi avea în acel timp sediul în Avignon. Deşi avea inclinaţii literare, manifestate precoce în studiul autorilor clasici şi în compuneri ocazionale, Francesco este trimis mai întâi la Montpellier, apoi la Bologna, pentru a studia Dreptul civil. După moartea tatălui, Petrarca se întoarce la Avignon, unde întră în serviciul Bisericii.

Este cunoscut faptul ca în ziua de 6 aprilie 1327, o întâlneşte, în biserica Sainte Claire din Avignon, pentru prima dată pe Laura, pentru care face o pasiune, devenită legendară prin trăinicia şi puritatea ei.
În jurul anului 1330, dedicat carierei ecleziastice, devine capelanul cardinalului Giovanni Colonna, ce aparţinea unei ilustre şi influente familii romane. Întreprinde numeroase călătorii prin Italia, Franţa, Olanda şi Germania. La Liège descoperă două Oraţii ale lui Cicero.
Paralel cu formaţia sa culturală, se angajează şi în activitatea politică, iniţiind campania pentru întoarcerea sediului pontifical de la Avignon la Roma. La Napoli, sub patronajul regelui Robert d'Anjou, organizează manifestări literare, în cursul cărora citeşte din poema eroică "Africa" abia terminată (1340), susţine discuţii asupra poeziei, artelor şi autorilor clasici. În ziua de 8 aprilie 1341, senatorul Orso dell'Anguillara îl încoronează ca "Magnus poeta et historicus". În 1343, în trecere prin Verona, descoperă primele 16 cărţi ale Epistolelor lui Cicero adresate lui Atticus şi Brutus Albinus. Aflat în Parma, în ziua de 19 mai 1348 îi parvine vestea morţii Laurei, în timpul marii epidemii de ciumă care bântuia în vestul Europei. În Florenţa, se întâlneşte în 1350 cu scriitorul Giovanni Boccaccio, cu care era mai de mult în corespondenţă. Ambii poeţi au contribuit printr-o activitate perseverentă la redescoperirea antichităţii clasice, respingând preceptele scolasticei medievale.

Opera sa

Cea mai importantă operă a sa este Canţonierul. Opera cuprinde în cea mai mare parte sonete, urmate de canzoni, sextine, balade şi madrigale şi au drept conţinut cu precădere exprimarea pasiunii sale nemărginite pentru Laura. Cu această operă a lui Petrarca literatura devine element precumpănitor în viaţă ca primă lecţie a umanismului.

În poezia sa, descrierea sentimentelor apare în opoziţie cu peisajul, suferinţa, durerea, dorinţa de ispăşire devin speranţă. Chiar plânsul morţii fiinţei iubite se transformă în transfigurarea Laurei, care coboară consolatoare din ceruri. Laura, femeie superioară căreia poetul îi aduce omagii, nu are nimic de supraomenesc, este un model de virtute şi frumuseţe, însă figura ei nu palpită de viaţă, trăsăturile sale umane, ochii frumoşi, părul blond, surâsul dulce, se repetă imuabil şi totuşi ea constituie punctul ideal de sprijin în jurul căruia se desfăşoară viaţa sentimentală a poetului. Culegerea se încheie cu un cântec adresat Fecioarei ("Alla Vergine"), căreia îi solicită protecţie.