Istoria poeziei

Poezia este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, pentru a completa sau a înlocui semnificaţia sa aparentă. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete, sau poate apărea în conjuncţie cu alte arte, în opere dramatice în versuri, imnuri sau texte ale unor cântece.

Termenul de poezie vine din din grecescul "ποίησις", poiesis, care are sensul de "facere" sau "creare".
Discuţiile pe tema poeziei au o istorie lungă. Aristotel este unul dintre primii filosofi care au încercat să definească poezia în tratatul Poetica, care pune accent pe utilizarea discursului în retorică, dramă, cântec şi comedie. Încercările de mai târziu de a defini poezia au pus accentul pe trăsături cum ar fi repetiţia sau rima şi au accentuat estetica prin care poezia se distinge de proză. Începând de la mijlocul secolului XX, poezia a fost uneori definită într-un sens larg, ca un act creativ fundamental care utilizează limba.

Evoluţia poeziei

- în Antichitatea greco-latină: Aristotel, mimesis - formă de cunoaştere a lumii prin imitaţia realităţii;
- în Clasicism - respectarea unor reguli formale şi de conţinut, respectarea modelelor antichităţii;
- în Romantism - sentimentul, pasiunea, fantezia;
- în Lirica modernă: simbolism - concentrarea asupra eului şi a muzicii interioare a versului;
- în secolul al XX-lea: poezia pură (formă a extazului mistic), poezia ermetică (încifrarea mesajului), poezia obiectuală (lipsită de sens), poezia postmodernistă (ludicul, metatextul, banalizarea expresiei şi a problematicii).