Literatura română romantică

În literatura română, romantismul se face simţit prin intermediul scriitorilor paşoptişti (Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo). Influenţele curentului persistă mult timp după declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.

Definiţia curentului
ROMANTÍSMUL este o mişcare artistică şi literară apărută la începutul sec. XIX ca o reacţie împotriva clasicismului şi a regulilor lui formale, care a preluat tradiţiile naţionale şi populare, promovând cultul naturii, lirismul, fantezia şi libertatea de expresie.
Încadrarea curentului
Deoarece romantismul a fost primul curent literar manifestat la români în condiţii tipice, neelitiste (cum a fost cazul umanismului, ai cărui autori aveau înalte poziţii sociale), existenţa sa se înscrie într-un complex stilistic alături clasicism, iluminism. Cu toate că un asemenea conglomerat are la bază doctrine contradictorii, existenţa acestor elemente se reflectă în scrierile unor autori ai aceleiaşi perioade sau chiar în opera unui singur autor – cea mai elocventă poziţie în acest sens îi aparţine lui Mihai Eminescu, ale cărui scrieri oscilează între romantism şi clasicism.
Romantismul s-a manifestat în literaura română în trei etape:
Preromantismul (cunoscut şi ca romantism al scriitorilor)
- caracterizează gustul omului mediu, al burghezului
- domestic, ideizant, idilic, conservator
- cultivă comfortul spiritual, pasiunile temperate, plăcerile simple
- creaţiile sunt, în mare majoritate, mediocre; este perioada imitării literaturii romantice din Europa de Vest, în special Franţa
Reprezentanţi: Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu
Romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
- dimensiunea cosmică e dezvoltată până la exces
- misticism, ocultism
- pasiuni înflăcărate
- capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii reale
Reprezentant unic: Mihai Eminescu – impactul creaţiei sale asupra autorilor ce i-au urmat este incomparabil mai mare decât acela a oricărui alt romantic din spaţiul românesc
Romantismul posteminescian
- reactualizează teme şi mijloace clasice şi romantice, conferindu-le o nouă forţă expresivă
- marchează reacţiile lumii literare româneşti la depăşirea apogeului de creaţie pentru Eminescu, sprijinind apariţia multor epigoni ce nu s-au impus, dar şi a unor autori care au purtat imaginile specifice acelui tip de romantism, impregnându-le cu elemente de expresie aparţinând simbolismului, semănătorismului etc.
Reprezentanţi: George Coşbuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Barbu Ştefănescu Delavrancea