Poezia italiană - Dante Alighieri

Dante Alighieri a fost poet şi filozof italian, om politic florentin, considerat cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii", capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană.

Viaţa scriitorului

Viaţa lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florenţa. În acea perioadă, Florenţa era pe cale să devină oraşul cel mai important şi puternic din Italia centrală. Dante se naşte la Florenţa pe 14 mai 1265 într-o familie din mica nobilime. Cel mai semnificativ eveniment al tinereţii, după cum singur spune în opera sa "La Vita Nuova", este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adoraţie, Beatrice devine simbolul angelic al graţiei divine, pe care o va cânta exaltat în "La Vita Nuova" şi mai târziu în "Divina Commedia".
Se cunoaşte puţin despre educaţia primită, dar creaţiile sale scot în evidenţă o erudiţie deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia şi retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în "Divina Comedie". În Florenţa, audiază prelegerile de filozofie şi teologie la şcolile franciscane (pe lîngă biserica Santa Croce) şi dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiind mai ales pe Aristotel şi pe Toma d'Aquino . Se ştie că în 1285 Dante se afla în Bologna şi este foarte probabil să fi studiat la vestita Universitate din acest oraş.
La vârsta de 20 de ani se căsătoreşte cu cu Gemma Di Manetto Donati, aparţinând unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni şi Antonia.
În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unor complicaţii puerperale, Dante începe să scrie "La Vita Nuova". Dante se înscrie în corporaţia medicilor şi farmaciştilor, şi în cea a bibliotecarilor, cu menţiunea de "poet". Cu anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florenţa. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, în anii 1307-1309 la Paris, iar mai târziu la Ravenna.

Opera literară
Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generaţia următoare cu Petrarca şi Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renaşterii. Împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia şi Brunetto Latini devine principalul animator al noului stil literar, "Dolce Stil Novo". Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providenţa este determinantă pentru evenimentele din viaţa oamenilor, pe calea ce duce la mântuire.
Vita Nuova este prima operă importantă a lui Dante. Viaţa nouă a fost scrisă între 1292 şi 1293, la scurt timp după moartea Beatricei. Sensul titlului trebuie căutat în reînnoirea vitală a poetului după întâlnirea cu fiinţa iubită. Volumul conţine 31 sonete şi "canzoni" reunite prin intermediul a 42 de comentarii în proză. În această operă este ilustrată marea iubire ideală a lui Dante pentru Beatrice, amintirea primei întâlniri, previziunea morţii sale şi propria sa relevaţie spirituală susţinută de intensitatea sentimentelor. Dante atribuie experienţei afective o funcţie simbolică de cunoaştere, în afara celei alegorice. "Vita Nuova" este una din cele mai valoroase realizări literare europene din punct de vedere al versificaţiei.
Le Rime - este o culegere de versuri. Aici sunt reunite poezii din tinereţe, o grupare de "rime pietrose" dedicate unei femei cu numele "Pietra", datorită lipsei sale de sensibilitate. Mai cuprinde un capitol cu poezii pe teme filozofice, în formă de dialoguri cu personaje alegorice, denumite "Justiţia Divină", "Justiţia Umană" şi "Legea".
Capodopera lui Dante, Divina Commedia, alegorie în versuri de o precizie şi forţă dramatică deosebită, a fost începută probabil în 1306 şi terminată cu puţin timp înainte de a muri. Titlul iniţial dat de autor a fost "Comedia", adjectivul "divina", folosit de Boccaccio în lucrarea Trattatello in laude di Dante, apare pentru prima dată într-o ediţie din 1555.

Împărţită în trei secţiuni ("Inferno", "Purgatorio", "Paradiso"), în operă este descrisă o călătorie imaginară în cele trei compartimente ale lumii de după moarte, în care poetul se întâlneşte cu personaje mitologice, istorice sau comtemporane lui. Fiecare personaj este reprezentantul unei virtuţi sau al unui viciu, situarea în una din cele trei lumi fiind simbolică, ca răsplată sau pedeapsă, adesea şi după criterii subiective (poetul îi întâlneşte în Infern pe adversarii lui). Dante este călăuzit prin Infern şi Purgatoriu de către poetul Virgiliu, simbol al înţelepciunii. Beatrice - fiinţa pe care a adorat-o - fiind instrumentul voinţei divine îl ajută să găsească drumul spre Paradis - acolo unde înţelege că iubirea mişcă sori şi stele (l’amor che muove il sole e l’altre stelle). Fiecare secţiune cuprinde 33 de cântece, cu excepţia primei, care are un cântec în plus servind ca introducere. Poemul este scris în terţete.
Opera oferă o sinteză a opiniilor filozofice, ştiinţifice şi politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral şi mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei creştine medievale. Divina Commedia este alegoria purificării sufletului şi dobândirii liniştei interioare prin înţelepciune şi dragoste.