joi, 8 iulie 2010

Istoria romanului în Europa

Definiţia romanului

Un roman este o scriere narativă, în proză. În secolul XVIII cuvântul roman se referea, în mod specific, la scurte ficţiuni despre dragoste şi intrigi, opuse "romanţelor"; lucrări epice mai lungi despre dragoste şi aventuri. Devenind una dintre cele mai importante specii literare din ultimii 200 de ani, romanul este astăzi subiectul unor discuţii aprinse ce au în vedere meritele artistice, un stil literar specific şi un sens mai profund decât ar putea pretinde o povestire adevărată.
Romanul cavaleresc, 1100-1500
Cuvântul “romance” (cântecul epic) pare să fi devenit eticheta romanului de dragoste datorită limbii romanice, “romance”, în care erau scrise operele de început ale acestui gen. Genurile cele mai în vogă s-au dezvoltat în sudul Franţei la sfârşitul secolului al XII lea. Romanele cavalereşti originale erau scrieri în versuri, care adoptau un “limbaj elevat” considerat pe măsura faptelor eroice şi potrivit pentru a inspira emulaţia virtuţiilor. Proza era considerată “de speţă joasă”, mult mai potrivită pentru satiră.
Apariţia romanului (1200-1500)
Romanul timpuriu era la bază orice poveste spusă pentru întâmplările sale spectaculoase şi revelatoare. Creaţiile artistice includeau povestiri în ramă: situaţii în care o serie de poveşti erau spuse ipotetic. Ele se bucurau de un spectru larg de gusturi şi specii. Poveştile din Canterbury constituie un exemplu clasic, cu povestitorii lor nobili, iubitori ai poveştilor romantice şi cu naratorii de rând, care preferau poveşti din viaţa de zi cu zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.